Helicobacter pylori este o bacterie foarte răspândită în cadrul populației generale ce infectează stomacul la aproximativ 50% din populația planetei.
Infecția cu Helicobacter Pylori reprezintă una din principalele cauze de aparițe a gastritei, ulcerului gastric sau duodenal și un important factor de risc în dezvoltarea cancerului gastric.
Majoritatea celor infectați sunt asimptomatici, însă atunci când apar simptome, ele sunt caracteristice unei afecțiuni digestive:
Aceste simptome sunt nespecifice și se pot întâlni și în alte boli.
Pentru diagnosticul infecției se folosesc teste specifice. Există mai multe tipuri de teste care pot identifica infecția cu Helicobacter Pylori. Sunt teste neinvazive și teste invazive.
Testele neinvazive sunt teste de sânge (pun în evidență prezența anticorpilor împotriva Helicobacter Pylori), testul de scaun (pune în evidență prezența antigenului fecal prin prelevarea materiilor fecale) și testul respirator cu uree (folosește uree marcată cu carbon 13 pentru depistarea infectiei active cu Helicobacter Pylori).
Testele invazive presupun efectuarea unei endoscopii digestive superioare cu prelevarea uneia sau mai multor biopsii din mucoasa gastrică. Se poate practica testul ureazei rapide, în care fragmentul de mucoasă este pus în contact cu un disc indicator, care-și va schimba culoarea în cazul prezenței helicobacter sau cea mai sensibilă metodă – examenul histopatologic al fragmentului de biopsie
CUM FUNCTIONEAZĂ ȘI CUM SE FACE TESTUL RESPIRATOR HELIC ABT?
Helicobacter pylori reușește să supravietuiască în mediul acid al stomacului deoarece are nevoie de cantități mici de de oxigen și secretă o enzimă – urează care trasformă ureea în bicarbonat și amoniac.Testul respirator este format dintr-un aparat care aspiră respirația, acesta fiind conectat la un tub indicator sensibil la amoniacul din respirație.
În prima etapă a testării trebuie să beți o soluție de uree și manitol dizolvate în 50 ml de apă.
În a 2-a parte a testării trebuie să respirați timp de 3 minute în tubul indicator pentru stabilirea nivelului de bază al amoniacului din respirație.
În a 3-a parte a testării trebuie să respirați timp de 7 minute în tubul indicator pentru a stabili valoarea de test.
Dacă Helicobacter pylori este prezent în stomac, ureea scindează în amoniac și dioxid de carbon. Amoniacul este absorbit din stomac în sânge, apoi este expirat prin plămâni în respiratie. Aerul expirat prin respirație trece printr-un tub indicator care virează în prezența amoniacului.
CUM SE FACE TESTAREA
Pași efectuare test respirator Helicobacter Pylori
1. Beți soluția de apă cu uree C12 și D-Mannitol dizolvate în 50 ml apă plată.
2. Respirați normal în test timp de 3 minute
Atenție: Saliva nu trebuie să patrundă în test!
După pasul 2, personalul medical o să noteze valoarea de bază.
3. Respirați normal în test timp de 7 minute.
După pasul 3 personalul medical o să noteze valoarea e test.
Testul este gata!
CARE SUNT AVANTAJELE TESTULUI RESPIRATOR?
Testul respirator HELIC ABT durează doar 12 minute, este o procedură neinvazivă și nedureroasă iar testarea nu necesită ingerarea de izotopi radioactivi.
Testul este recomandat și pentru copii și femei însărcinate și poate fi făcut înainte și după eradicarea bacteriei.
Nu creează niciun disconfort. Trebuie doar sa respirați normal în test!
Acuratețea testului respirator HELIC ABT a fost dovedită clinic.
Str. Independenței Nr. 1, Bl. I10 (parter), Piatra Neamț
0748 91 36 36
contact@cardiomed.clinic