Test de efort

Este contraindicată efectuarea testului  de efort la mai puțin de 2-3 săptămâni de la debutul unei viroze respiratorii, deoarece aceste afecțiuni pot determina o afectare inflamatorie a inimii ascunsă (miocardita, care în timpul sau după efort  poate să duca la apariția unor tulburări severe de ritm cardiac sau a insuficienței cardiace acute.

Testul de efort constă în efectuarea unui efort fizic standardizat progresiv crescător ca intensitate, prin pedalarea la o bicicletă sau mersul pe un covor rulant, sub monitorizarea permanentă a electrocardiogramei și a tensiunii artriale. Durata acestuia este de regulă de o oră și include testarea propriu – zisă (15-30 minute), pregatirea prealabilă precum și recuperarea după test.

Testul se începe prin efectuarea unei electrocardiograme în repaus și măsurarea tensiunii arteriale. Apoi se aplică pe corp între șase și doisprezece electrozi, care sunt conectați la un aparat EKG și un calculator, ce monitorizează și înregistrează activitatea electrică a inimii în timpul efortului. La brațul pacientului se va monta o manșetă pentru măsurarea tensiunii arteriale în timpul testării. Testarea propriu-zisă presupune ca pacientul să pedaleze pe o bicicletă încercând să mențină o intensitate constantă, urmând un anumit protocol, care presupune creșterea în trepte a rezistenței la pedalat, fiecare treaptă a cate 30 W având durata de 3 minute. La sfârşitul fiecărei trepte de efort se măsoară tensiunea arterială şi se înregistrează un traseu ECG.  

Testul se oprește la inițiativa medicului cardiolog care asistă testul sau la dorința pacientului, la apariția unor simptome sugestive (durere anginoasă, vertij, dispnee), la scăderea sau creșterea excesivă a tensiunii arteriale sau frecvenței cardiace, la apariția tulburărilor de ritm cardiac, la apariția unor modificări ECG sugestive pentru ischemie miocardică sau la atingerea frecvenței cardiace țintă care, de cele mai multe ori, este frecventa maxima (egala cu 220 – vârstă in ani).  Atunci cand nu se atinge 85 % din frecvența cardiacă maximă, în absența altor criterii, testul de efort este neconcludent pentru depistarea ischemiei miocardice.

Testul de efort are valoare limitatp în următoarele situații:

• Pacienții cu modificări pe electrocardiograma de repaus: bloc major de ramură stangă, hipertrofie ventriculară stangă, sindroame de preexcitatie (tip Wolf-Parkinson-White) sau subdenivelare de segment ST mai mare de 1 mm în repaus;
• Pacienții purtători de stimulator cardiac;
• Pacienții aflați sub tratament de lungă durată cu digoxin;

Efectuarea testării la efort are și o serie de contraindicații care trebuiesc cunoscute de pacienți:

• Infarct miocardic acut sau alte sindroame coronariene acute în primele 48 de ore;
• Ritmuri cardiace foarte lente sau foarte rapide precum și valori ale tensiunii arteriale necontrolate terapeutic;
• Embolie pulmonara acută;
• Miocardită sau pericardită acute;
• Disecție acută sau cronică de aortă;
• Stenoză aortică stransă;
• Insuficiență cardiacă decompensată, cu fenomene congestive prezente;
• Boli cardiace rare care se manifestă prin tulburări de ritm cardiac, în special ventriculare, care prezintă un risc crescut de moarte aritmică (displazia aritmogenă de ventrcul drept, tahicardia ventriculară polimorfă catecolaminică);
• Dizabilitate fizică, senzorială sau mentală, care împiedică fie o bună colaborare medic-pacient, fie efectuarea în condiții de siguranță a testului.

Testarea la efort este în general o procedura sigură însă există și o serie de complicații cardiace sau non-cardiace care pot aparea. Conform studiilor efectuate aceste complicații sunt rare, analiza unui număr mare de pacienți testați la efort a arătat o mortalitate de 0,5 la 10.000 de teste efectuate.

Complicațiile cardiace rare și ele pot fi reprezentate de:

• hipotensiune arterială;
• insuficiență cardiacă acută;
• ritmuri cardiace rare;
• tahiaritmii ventriculare
• infarct miocardic acut.