Index Gleznă-Braț

Indicele gleznă – braț, prescurtat IGB, reprezintă o investigație neinvazivă usor accesibilă cu ajutorul căreia se realizează evaluarea prezenței bolii arteriale periferice Boala arterială periferică este o afecțiune în care arterele de la nivelul extremităților sunt îngustate sau blocate. Persoanele cu boala arterială periferică  prezintă un risc ridicat de infarct miocardic, accident vascular cerebral, circulație deficitară și dureri de picioare.

Pentru a calcula IGB se măsoară tensiunea arterială în ambele brațe folosind o manșetă gonflabilă. Apoi se măsoară tensiunea arterială de la nivelul gleznelor, utilizând manșeta gonflabilă și un dispozitiv cu ultrasunete Doppler portabil cu care medicul va apăsa pe piele. Dispozitivul Doppler folosește unde sonore pentru a produce sunete și va permite medicului să “audă” pulsul în arterele  gleznei după ce manșeta este dezumflată. Se calculează apoi raportul dintre valoarea tensiunii obținute la fiecare gleznă în parte cu valoarea cea mai mare obținută la mânî, valoarea obținută reprezentând indicele gleznă- braț.

La persoanele fără probleme circulatorii la nivelul picioarelor, valorile tensiuni dintre gleznp și mână sunt semnificativ egale sau apropiate ca valoare, astfel încat indicele va avea valori cuprinse între 0,9 și 1,3.

Dacă arterele care transportă sângele în picioare se îngustează, tensiunea arterială va scadea. Astfel, valoarea IGB sub 0,9 indică prezenta bolii arteriale periferice. Valoare IGB sub 0,5 arată ca circulația la picioare este insuficientă și că piciorul respectiv este în pericol de amputație. În aceasta situație sunt indicate investigații suplimentare pentru stabilirea cu exactitate a diagosticului precum și modalitățile posibile de tratament. La unii pacienți pereții arterelor devin duri în urma depunerii de calciu, astfel încat tensiunea arterială la picioare este mult mai mare decat cea de la mână. Prin urmare și în cazul în care IGB este mai mare de 1,3 vorbim de boală vasculară cel mai frecvent severă.

Este indicat sa efectuați acest test dacă aveți peste 45 de ani și oricare dintre acești factori de risc pentru boala arterială periferică:

  • Fumător/fost fumător,
  • Diabet,
  • Supraponderal (un indice de masă corporala de 25 sau mai mare),
  • Hipertensiune arterială,
  • Nivel ridicat de colesterol.

Investigația este nedurerosă și se realizează similar cu măsurarea tensiunii arteriale. Puteți simți uneori disconfort atunci când manseta aparatului de măsurare a tensiunii arteriale se umflă pe brațul și glezna dumneavoastră, dar acesta este temporar și  dispare atunci când aerul este eliberat din manșetă.

Efectuarea procedurii nu necesită pregătire specială. Este recomandată purtarea unor haine largi care să permită plasarea cu usurință a dispozitivelor de înregistrarea a tensiunii arteriale la mână și picior.

Fă o programare